Multi o evita deoarece cred ca nu si-o permit. Altii, din cauza temerilor de tot felul-boli, violenta, mizerie, incetitudine politica- asociate cu continentul african. O vacanta in Kenya este insa un “must” pentru toti cei care iubesc natura, animalele sau pentru cei care vor sa cunoasca alte culturi si sa experimenteze lucruri noi.
De ce Kenya?
Pe continentul african sunt putine tari in care turismul de masa este dezvoltat. Daca nu te numeri printre aventurierii care nu au nici o problema sa calatoreasca prin tari framantate de razboaie civile, cu infractionalitate ridicata, cu teritorii ocupate de miscari rebele sau unde bolile fac ravagii atunci nu ai multe variante: Africa de Sud, Tanzania sau Kenya sunt printre putine tari africane in care turistii se pot simti, in general, in siguranta. Oferta de vacanta a Kenyei este impresionanta: clima ecuatoriala placuta tot timpul anului, animale rare, zeci de parcuri nationale (cateva celebre in toata lumea), diversitate culturala (populatia este impartita in 42 de triburi care vorbesc limbi diferite, dintre care cel mai cunoscut este Masaai) dar si resorturi si facilitati turistice de cel mai inalt standard. Nu in ultimul rand sunt preturile care, pentru europeni, pot parea nesemnificative.
Siguranta
Pentru autoritatile din Kenya, turismul reprezinta o sursa de venit mult prea importanta pentru a ignora nevoia de siguranta a celor care vin in aceasta tara. Sarcina lor este cu atat mai dificila cu cat acum informatiile, in special cele proaste, circula al naibii de repede. Spre exemplu, in septembrie 2012, un ghid turistic local de safari se plangea ca din cauza mediatizarii in toata lumea a unor conflicte ce avusesera loc cu cateva saptamani inainte intre crestinii si musulmanii din Mombasa, numarul turistilor a scazut la jumatate fata de aceeasi perioada a anului trecut. Incidentele nu au avut nimic de-a face cu strainii, ci doar cu conflictele mai vechi dintre minoritatea musulmana si majoritatea crestina din Kenya, dar au reusit, se pare, sa determine mii de turisti sa-si anuleze vizita in Mombasa.
In orice caz insa, resorturile, plajele sau locurile frecventate de straini sunt foarte bine pazite, de cele mai multe ori de soldati inarmati. De altfel, turistii trebuie sa respecte recomandarile ghizilor atunci cand viziteaza localitati sau cand merg in safari, sa asculte indicatiile personalului resortului, sa nu iasa noaptea neinsotiti de localnici care stiu capcanele locului si, in general, sa fie vigilenti cu bunurile proprii. In orice tara din lume, cu atat mai mult intr-una in care multi oameni traiesc cu un dolar pe zi, gentile scumpe, bijuteriile, camerele video sau foto si portofelele sunt foarte atractive pentru unii dintre localnici.
In ceea ce priveste siguranta, o nota proasta trebuie data alertelor de calatorie de pe site-ul MAE care, probabil pentru a se proteja de ulterioare reprosuri, ii sperie pe turistii romani cu semnale de alarma nejustificate. Spre exemplu, de cativa ani, site-ul MAE precizeaza in cazul Kenyei (dar nu numai): “Evitati deplasarile care nu sunt necesare”, argumentele fiind de ordin general (proteste de strada, existenta unor grupari islamice radicale). Milioane de turisti din alte tari, cu ministere de externe mult mai serioase, se duc insa in fiecare an in aceasta tara, evident in cadrul unor calatorii care “nu sunt necesare”.
Pericol de boli
Pentru cei care vor sa calatoreasca in Kenya sunt recomandate vaccinul pentru febra galbena (care este valabil zece ani) si tratamentul impotriva malariei. Unele agentii de turism recomanda si alte vaccinuri, cum ar fi cel impotriva hepatitei. Pentru calatoria in savana pentru safari este indicat sa aveti la voi un spray de tantari.
In general, in tarile tropicale este recomandat doar consumul de apa imbuteliata.
Interactiunea cu localnicii
Pentru europeanul care ajunge pentru prima data in Kenya, prima interactiune cu localnicii poate fi de-a dreptul socanta. In general, populatia saraca (majoritara) din zonele turistice vede in fiecare alb un veritabil bancomat. Motiv pentru care, pe plaja, pe strada, in piata, etc, turistii sunt asaltati de localnici care fie vor sa le vanda ceva, fie sa le ceara pur si simplu bani, sub diferite pretexte. Personal, am cumparat lucruri inutile de la un localnic, dupa ce acesta a reusit sa ma impresioneze spunandu-mi ca va folosi toti banii pe care ii dau ca sa mearga la dentist (avea intr-adevar o falca umflata). Un prieten a fost atat de impresionat de povestea a doi tineri care l-au acostat pe strada (i s-au plans ca au acasa copii multi, sunt someri, parintii bolnavi etc) incat a mers cu ei la magazin si le-a cumparat un sac de orez. Staruintele localnicilor pot deveni suparatoare la un moment dat, iar singura solutie pentru a scapa de acestia este sa-i ignori. Veti vedea ca in fata unei atitudini hotarate de respingere, cersetorii, la fel si vanzatorii de prostioare, bat in retragere. Cand se conving ca nu pot obtine nimic de la tine, “hartuitorii” pot deveni chiar parteneri de conversatie agreabili si amuzanti.
Cei care merg pe litoralul kenyan vor avea de furca in primele zile cu asa-numitii “beach boys” (nimic in comun cu celebra formatie de rock) care vand suveniruri uneori interesante (statuete din lemn, sculpturi, bratari, etc) sau safari in parcurile nationale. In general, trebuie evitati. Produsele vandute de ei sunt scumpe si proaste iar in ceea ce priveste excursiile, din motive de siguranta, acestea trebuie facute doar cu agentii autorizate nicidecum cu necunoscuti intalniti pe plaja. Nu este insa o regula general. Beach boys pot fi persoane agreabile cu care puteti sta de vorba atata vreme cat aveti grija de propriul buzunar. In orice caz, personalul resortului unde stati, pentru a-si proteja propria oferta de servicii, va avea grija sa-i zugraveasca pe amaratii de pe plaja ca pe niste adevarati monstri, care nu vor decat sa va jecmaneasca. Evident, adevarul este la mijloc.
O atitudine total diferita fata de occidentali manifesta kenyenii din zonele mai retrase, nefrecventate de turisti. In fata unui grup de albi, cu aparate de fotografiat in mana, localnicii au mai degraba tendinta de a se retrage in casa. Copiii o iau chiar la fuga, dar daca totusi vreti sa intrati in contact cu ei pot fi usor “mituiti” cu cateva bomboane. (S-ar zice ca bomboanele sunt cheite universale catre sufletele tuturor copiilor din lume).
Bacsisul este foarte important in Kenya. Indiferent ca vorbim de ghidul turistic, barmanul, soferul de taxi sau omul care face curat in camera, toti se asteapta sa primeasca bacsis. Este un obicei adanc inradacinat intr-o tara in care 60-70 de dolari pe luna este considerat un salariu minunat.
Trecand peste naivitatea multora dintre ei (educatia este la pamant in toata Africa), kenyenii pot deveni parteneri de conversatie foarte agreabili. Engleza este a doua limba oficiala in aceasta tara (fosta colonie britanica), astfel incat comunicarea este relativ usoara. Intr-o discutie cu Hamisi, un prieten kenyan musulman, am constatat ca diferentele dintre europeni si africani nu sunt chiar atat de mari: amandoi eram de parere ca cea mai mare problema a tarilor noastre este coruptia (dar am concluzionat ca tara lui este mai corupta pentru ca presedintele si-a stabilit singur salariul, fiind cel mai mare salariu de presedinte din lume, cred ca peste 100 de mii de dolari pe luna), amandoi aveam o problema cu religia in general, dar Hamisi a recunoscut ca islamismul este mai rau decat crestinismul: “cum sa mai munceasca musulmanii cand (ele) umbla imbracate pe caldurile astea din cap pana in picioare si apoi trebuie sa se mai inchine si de cinci ori pe zi?” (el a zis-o nu eu!). Hamisi mi-a explicat si de ce nu prea se mai intelege cu actuala sa prietena, careia nu-i ajung banii deoarece “cheltuie foarte mult pe creme pentru albirea tenului si pe solutii de indreptat parul”. In mod absolut ironic, majoritatea femeilor de culoare din Kenya isi doresc un ten mai alb si par mai intins, asa cum albele vor sa fie bronzate si, unele, sa aiba parul carliontat.
Preturi
In general, preturile in Kenya sunt de cateva ori mai mici decat in Romania. Un detaliu semnificativ este si acela ca in aceasta tara totul este negociabil, de la mancare, fructe pana la haine, suveniruri sau excursii. Totusi, in resorturile de patru-cinci stele sunt preturi fixe si relativ mari atat pentru mancare, bautura cat si pentru suveniruri. O portie de mancare la un restaurant din resort poate costa si echivalentul a 10-15 euro, iar o bere locala la jumatate de litru costa in jur de 2 euro. (preturile de la Diani Reef Resort).
Resorturi
Agentiile de turism din Romania au oferte diverse pentru Kenya, in special pentru litoral (in zona Mombasa, dar nu numai) iar preturile incep de la aproximativ 1000 de euro de persoana pentru 7 nopti si pot ajunge pana la cateva mii de euro. Sunt de preferat resorturile de patru-cinci stele, care ofera conditii exceptionale, atat in ceea ce priveste confortul cat si siguranta.
Pont
Diani Reef Beach Resort este un hotel senzational de cinci stele, amplasat pe plaja din micutul oras kenyan Diani Beach. O vacanta de doua saptamani aici (cu tot cu bilet de avion din Romania, doua mese pe zi, transferuri etc) costa in jur de 1300 de euro de persoana. Experienta va fi insa unica. Hotelul este construit pe un recif de corali, care a fost pur si simplu decupat pentru a face loc facilitatilor turistice. Fiind amplasat foarte aproape de padure, Diani Reef este vizitat zilnic, dimineata si seara, de maimute care vin sa fure mancare si… zahar. Amuzant este ca administratia resortului a insarcinat cativa paznici care sunt inarmati cu prastii cu pietre si trag dupa maimutele care se apropie de restaurant. In zona piscinei insa, primatele sunt experte in furtul dulciurilor din bagajele turistilor. In general, maimutele nu sunt periculoase si fug atunci cand sunt surprinse la furat. Unii masculi pot sari insa la bataie, motiv pentru care este recomandat sa chemati personalul hotelului daca “hotul” nu pleaca de buna voie.
Diani Reef Resort se remarca si prin bucataria excelenta. Se pare ca resortul beneficiaza de serviciile unui chef indian renumit, dar nu stiu detalii.
Safari
O vacanta in Kenya nu este completa fara o excursie in savana africana pentru a vedea celebrele animale in libertate. Cei care merg in vacanta in aceasta tara trebuie sa stie cateva reguli de baza in ceea ce priveste alegerea safariului.
- Nu are nici un sens sa va rezervati excursia din Romania pentru ca, in mod sigur, veti alege cea mai scumpa varianta (poate si cea mai proasta). Dupa ce ati pus piciorul in Kenya veti fi asaltati de oferte, care vin de la soferul masinii care va duce la hotel, personalul resortului pana la baietii de pe plaja (beach boys).
- De regula, imediat dupa cazare, personalul resortului va prezenta o oferta de safari organizat de o companie de turism cu care resortul este asociat. Va fi o oferta scumpa si care nu poate fi negociata. Nu va grabiti sa faceti o alegere in prima zi. Veti constata ca in orasul respectiv (cat de mic ar fi) exista si alte agentii, cu preturi la jumatate, si care sunt autorizate sa mearga in safari. Pana la urma este chiar mai bine sa incurajati micile afaceri locale (cele organizate legal, desigur) cu doua-trei microbuze sau masini de teren, decat sa platiti unei corporatii mari cu zeci sau chiar sute de masini, care de cele mai multe ori sunt europene sau americane, si care isi ingroasa profiturile de pe urma neincrederii turistilor fata de firmele locale. Puteti avea surpriza sa descoperiti in spatele unei mici agentii locale o poveste de succes frumoasa.
In Diani Beach recomandam cu caldura firma Gibran Safaris LTD, o afacere de familie de succes.
- Tratati cu maxima circumspectie ofertele baietilor de pe plaja. Acestea pot fi foarte ieftine dar pot reprezenta mari tepe. Trebuie sa stiti ca intrarea in parcurile nationale costa destul de mult, iar in pretul excursiei este inclus si pretul biletului. O oferta ieftina poate insemna o plimbare prin afara parcului national, cu mici sanse de a vedea animale.
- Chiar daca parcul national este aproape de resortul vostru (pentru Mombasa, Tsavo East si Tsavo West) alegeti o excursie de cel putin doua zile, astfel incat sa petreceti macar o noapte in savana, recomandabil intr-un cort. Este o experienta senzationala sa dormi (mai corect, sa incerci sa dormi) in mijlocul tambalaului facut noaptea elefanti, lei sau celelalte animale din savana. Corturile sunt dotate cu tot confortul (au inclusiv baie) iar campusul este pazit si inconjurat de garduri prin care noaptea circula curent electric pentru a tine animalele la distanta. (Gabriel Bejan)